Dubios .

De data asta chiar nu stiu ce sa fac. Sunt la jumatatea drumului, nu stiu daca sa`mi continui drumul, sau sa ma intorc.
Daca ma intorc, o sa ma`ntreb ,,ce s`ar fi intamplat daca'' , daca imi continui drumul, poate o sa fiu din nou dezamagita.

Pe de alta parte ma gandesc ca as da satisfactie prea multor persoane daca as renunta, m`as dezamagii pe mine, eu nu eram asa. Dar nici nu eram obisnuita sa lupt, eram obisnuita sa se lupte pentru mine.
Ceva`mi spune ca daca o sa am rabdare, o sa ajung acolo unde mi`am dorit, ca nu degeaba sunt aici acum. Pe de alta parte, nu stiu daca mai sunt capabila sa am rabdare, sa tac, sa inghit, sa suport, doar pentru ca stiu ca o sa fie bine candva.

Din ras o dau in plans si invers ... si am nervi pe mine, ca sunt asa ... ca imi simt inima zdrobita in mii de bucatele marunte.
Dar ... ca intotdeauna exista un ,,dar '' , maine o sa ma trezesc si`o sa o iau de la capat, si`o sa fiu altfel, ziua de ieri o sa o las dracului intr`un colt al inimii mele facute praf si`o sa incerc sa`mi vad de viata, si sa ma prefac ca este totul bine si nimic nu s`a intamplat .
Ma simt coplesita , ma simt ca si cum nimeni nu m`ar intelege ... ca si cum as fi singura care vorbeste romaneste, iar restul nu inteleg limba asta.
Sunt nopti, cum ar fi de exemplu asta, cand as vrea sa fiu in cu totul alt loc , cand as vrea sa nu stau intre aceeasi 4 pereti care probabil daca ar putea vorbii ar scrie o carte ... 

Mi`e dor ...  

Teama.

Intotdeauna mi-a fost frica sa-i pierd pe cei pe care-i iubesc. Uneori ma intreb...oare cuiva ii e frica sa nu ma piarda?

mi-e frica de iubire. Mi-e frica de momentul in care tu devii mai important decat mine, in care nu mai traiesc pentru mine. De momentul in care devii centrul universului meu.

Cred ca cel mai mult mi-e frica de momentul in care vei pleca. Pentru ca nu voi sti ce sa fac cu atata iubire. Si cu atata lipsa de sens.

As vrea sa mai iubesc pe cineva, as vrea sa am pe cineva alaturi de mine ca sa ma inteleaga si sa ma sprijine si care sa ma accepte asa cum sunt, dar totusi mi-e frica, deoarece mi-e cam greu sa mai am incredere in cineva. Si vreau sa iubesc si sa fiu iubita

Cu ce inima s amai sper ca va fi bine, cnad sperantele mi.au fost distruse, prafuite si uitate ...cand iubirea de abia mai exista, cand sufletul este gol, si uitat intr.un colt de lume. ?Eu, cea mai curajoasa dintre femeile lumii, ma tem sa iubesc din nou. Eu, cea mai dependenta de dragoste dintre toti locuitorii planetei, imi port cu demnitate sevrajul. Imi pedepsesc dorinta sa stea incatusata sub coaste. Si astept, cu lasitate, un semn de dragoste mare, ca sa pot sa iubesc si eu fara teama. Sau macar un semn de mica iubire. Sau macar un semn. O batere din pleoape. Un suspin. Un gand. Ceva…

oamenii vin si pleaca...uneori se intorc, alteori, nu... Toti intra in viata ta cu un scop...isi lasa amprenta in inima ta, iar apoi, pleaca...nu pot fii intorsi din drum, ramanand in urma lor, decat gustul amar al despartirii si un gol imens in suflet, care de cele mai multe ori nu poate fii acoperit cu prezenta si iubirea primita din partea altei persoane... Viata e nedreapta...viata nu tine cont de sentimentele noastre. Ea e exact ca o piesa de teatru. Are intorsaturi de situatie neasteptate, urcusuri, coborasuri, dar cel mai urat lucru este ca are drama si tristete, care de cele mai multe ori, este constituita din acele persoane care pleaca din aceasta piesa, fara ca macar sa ne intrebe sau sa aibe un motiv intemeiat..

nu ca deja nu mai suport. nu va mai suport prefacutilor. Spuneti ca nu va suportati parintii dar in casa sunteti mielusei. APRECIATI-VA PARANTII , cat timp ii aveti . :) va pedepsesc? pentru ca meritati. tipa la voi? pentru ca vor sa va intre ceva in cap. nu stiti sa apreciati ceea ce aveti. as da orice , as face orice pentru 5 minute alaturi de tati , sa imi spuna: "hai la tati piticu' meu" , sa ii simt atingerea puternica si iubitoare, sa ma stranga in brate, sa ma sfatuiasca, sa ma apere ... dar e imposibil .

e o durere , de care stiu , ca nu voi scapa nici o data . e , sentimentul acela cand simti nevoia sa spui:"Te iubesc tatii" , dar nu poti. sau daca o fac, o fac in fata unei pietre, pe care este poza tatalui meu, si cuvintele: "N-am vrut sa plec de langa voi, sa trec in nefiinta, as vrea sa vin iar inapoi, dar nue cu putinta". E greu, nu e usor de loc, dar stiu ca sunt puternica si ca trec peste orice , pentru a ii indeplini visul tatalui meu !