Teama.

Intotdeauna mi-a fost frica sa-i pierd pe cei pe care-i iubesc. Uneori ma intreb...oare cuiva ii e frica sa nu ma piarda?

mi-e frica de iubire. Mi-e frica de momentul in care tu devii mai important decat mine, in care nu mai traiesc pentru mine. De momentul in care devii centrul universului meu.

Cred ca cel mai mult mi-e frica de momentul in care vei pleca. Pentru ca nu voi sti ce sa fac cu atata iubire. Si cu atata lipsa de sens.

As vrea sa mai iubesc pe cineva, as vrea sa am pe cineva alaturi de mine ca sa ma inteleaga si sa ma sprijine si care sa ma accepte asa cum sunt, dar totusi mi-e frica, deoarece mi-e cam greu sa mai am incredere in cineva. Si vreau sa iubesc si sa fiu iubita

Cu ce inima s amai sper ca va fi bine, cnad sperantele mi.au fost distruse, prafuite si uitate ...cand iubirea de abia mai exista, cand sufletul este gol, si uitat intr.un colt de lume. ?Eu, cea mai curajoasa dintre femeile lumii, ma tem sa iubesc din nou. Eu, cea mai dependenta de dragoste dintre toti locuitorii planetei, imi port cu demnitate sevrajul. Imi pedepsesc dorinta sa stea incatusata sub coaste. Si astept, cu lasitate, un semn de dragoste mare, ca sa pot sa iubesc si eu fara teama. Sau macar un semn de mica iubire. Sau macar un semn. O batere din pleoape. Un suspin. Un gand. Ceva…

oamenii vin si pleaca...uneori se intorc, alteori, nu... Toti intra in viata ta cu un scop...isi lasa amprenta in inima ta, iar apoi, pleaca...nu pot fii intorsi din drum, ramanand in urma lor, decat gustul amar al despartirii si un gol imens in suflet, care de cele mai multe ori nu poate fii acoperit cu prezenta si iubirea primita din partea altei persoane... Viata e nedreapta...viata nu tine cont de sentimentele noastre. Ea e exact ca o piesa de teatru. Are intorsaturi de situatie neasteptate, urcusuri, coborasuri, dar cel mai urat lucru este ca are drama si tristete, care de cele mai multe ori, este constituita din acele persoane care pleaca din aceasta piesa, fara ca macar sa ne intrebe sau sa aibe un motiv intemeiat..