Toamna = Sufleul meu e gol , trist si rece , poate din cauza frigului , dar si din cauza ta . Cel mai probabil , nici macar nu citesti ceea ce scriu aici , dar poate ca nici nu trebuie. Poate ca trebuie sa las trecutul de o parte , si sa privesc in viitor... sa nu imi mai pese. Dar imi este prea greu sa fac asta. Mai stii ticul tau verbal , pe care il foloseai de 4 ori in 3 fraze? Ei bine , acum il am si eu. :) Voi fi puternica; in locul fiecarei lacrimi voi incerca sa afisez un zambet, voi vedea doar jumatatea plina a paharului, ma voi gandi la viitor... Dar nu astazi! Astazi ploua, si e urat, si daca de stropi ma ascund in casa, de mine nu stiu unde sa ma ascund! Asa ca nu-mi ramane decat o solutie: voi iesi in ploaia rece, in piciorele goale, si cu sufletul dezgolit! sufletul meu e gol; astazi nu mai vad culoarea, animatia, lumea care forfoteste pe strazi fara arsita soarelui dar si fara frigul zapezii... Astazi vad doar ploaia, ceata ce acopera nu doar ferestrele ci mai ales sufletul meu, intunecimea ce se asterne in cale...
PS: am inceput sa ma satur de cei care ma judeca pentru ca scriu..va rog..nu va obliga nimeni sa cititi...exact asa cum pe mine nu ma poate obliga nimeni sa nu scriu...stiu ca unii ar spune ca nu sunt in stare decat sa cer mila sau sa imi plang de mila..dar de ce as da explicatii? blogul acesta este "umarul " pe care plang, este coltul unde imi povestesc tristetea..nu imi luati si acest drept! asta simt..sa scriu..sa astern ceea ce nu pot spune in cuvinte..si ceea ce nu am cui sa spun..pentru ca simt ca nimeni nu ma intelege...
Nu am sa scriu niciodata ce vrei tu sa citesti, ci doar ce am trait. Nu am niciun pic de rusine, nu ma ascund de nimic si sunt satula de secrete, ale vietii sau ale unui copil nebun - asa ca, uite, aici e tot ce am avut candva, sau mai am si astazi de spus. Imi trec anii, imi descopar fericirea, si astern totul in cuvinte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu