De data asta chiar nu stiu ce sa fac. Sunt la jumatatea drumului, nu stiu daca sa`mi continui drumul, sau sa ma intorc.Daca ma intorc, o sa ma`ntreb ,,ce s`ar fi intamplat daca'' , daca imi continui drumul, poate o sa fiu din nou dezamagita.
Pe de alta parte ma gandesc ca as da satisfactie prea multor persoane daca as renunta, m`as dezamagii pe mine, eu nu eram asa. Dar nici nu eram obisnuita sa lupt, eram obisnuita sa se lupte pentru mine.
Ceva`mi spune ca daca o sa am rabdare, o sa ajung acolo unde mi`am dorit, ca nu degeaba sunt aici acum. Pe de alta parte, nu stiu daca mai sunt capabila sa am rabdare, sa tac, sa inghit, sa suport, doar pentru ca stiu ca o sa fie bine candva.
Din ras o dau in plans si invers ... si am nervi pe mine, ca sunt asa ... ca imi simt inima zdrobita in mii de bucatele marunte.
Dar ... ca intotdeauna exista un ,,dar '' , maine o sa ma trezesc si`o sa o iau de la capat, si`o sa fiu altfel, ziua de ieri o sa o las dracului intr`un colt al inimii mele facute praf si`o sa incerc sa`mi vad de viata, si sa ma prefac ca este totul bine si nimic nu s`a intamplat .Ma simt coplesita , ma simt ca si cum nimeni nu m`ar intelege ... ca si cum as fi singura care vorbeste romaneste, iar restul nu inteleg limba asta.
Sunt nopti, cum ar fi de exemplu asta, cand as vrea sa fiu in cu totul alt loc , cand as vrea sa nu stau intre aceeasi 4 pereti care probabil daca ar putea vorbii ar scrie o carte ...
Mi`e dor ...




































